All Posts By

Admin

Comunicate de presa
18 mai 2019

Călin Popescu-Tăriceanu la Suceava: „Nu accept pentru România un rol de rangul al doilea în Europa”

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a participat astăzi la o întâlnire cu membrii și simpatizanții ALDE din județul Suceava. Întâlnirea a avut loc în prezența a peste 700 de susținători ALDE. Împreună cu liderul ALDE, la Suceava au fost prezenți și președintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, ministrul pentru relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, secretarul general al partidului, Daniel Chițoiu și candidatul din zona Moldovei de pe lista pentru Parlamentul European, Varujan Vosganian. În discursul său, Călin Popescu Tăriceanu a subliniat faptul că ALDE este partidul care va trimite în…
Read More
Comunicate de presa
18 mai 2019

Andrei Gerea: Orban este paralel cu consecvența și frate cu ipocrizia

Orban, acest lider mărunt, a trasformat PNL în preș pentru statul paralel. Tot ce zice sistemul, Orban pune în aplicare. Dacă sistemul a zis că procurorul șef de comisie la închisoarea Aiud, Augustin Lazăr, este bun, Orban l-a susținut, chiar dacă asta a însemnat o umilință de nedescris față de liberalii care au luptat cu sistemul comunist și nu au îngenuncheat chiar dacă și-au pierdut viața.  Mai mult, Orban este paralel cu consecvența și frate cu ipocrizia. Iar cel mai elocvent exemplu este cel cu mama abuzurilor din justiția română,…
Read More
Comunicate de presa
18 mai 2019

Norica Nicolai, despre Dacian Cioloș: „Voi continua să vă consider, pe mai departe, cel mai populist produs al politicii românești, un oportunist lipit de orice proiect, un produs al sloganelor și al PR-ului”

M-am ferit să îi atac direct pe oponenții mei din această campanie, considerând că e o perioadă în care trebuie mai degrabă să ne prezentăm propriile obiective pentru Europa și mai puțin să ne ocupăm de ale altora. Totuși, înțeleg din relatările recente ale presei că domnul Dacian Cioloș creează probleme tot mai mari propriei alianțe, pentru că refuză să-și asume deschis statutul de bărbat politic și o scaldă permanent, indiferent de temă. L-am întrebat frontal, zilele trecute, în dezbaterea electorală a DCNews, pe Dacian Cioloș dacă vrea să candideze…
Read More
Comunicate de presa
17 mai 2019

Dorin Florea, primarul munincipiului Târgu Mureș, s-a înscris în ALDE

Primarul municipiului Târgu Mureș Dorin Florea s-a înscris azi în Alianța Liberalilor și Democraților - ALDE. Dorin Florea a semnat cererea de adeziune în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul ALDE din Târgu Mureș.  Președintele ALDE Călin Popescu - Tăriceanu a aprobat pe loc cererea și i-a urat primarului Dorin Florea "Să fie într-un ceas bun!" „Săptămâna viitoare vom avea la București ședința Biroului Executiv, structura statutară abilitată să stabilească conducerile filialelor și cu acest prilej vă anunț că domnul Dorin Florea va deveni președintele organizației județene ALDE”,…
Read More
Comunicate de presa
15 mai 2019

Dorin Corcheș, președinte ALDE Oradea: „De ce ne acuză dl Timmermans? Că vrem să fim ca celelalte țări din UE?”

Scrisoarea lui Frans Timmermans în care amenință România este una de campanie electorală care are un dublu scop: să-l ajute pe dl Iohannis în campania electorală și de asemenea să îl ajute pe dl Timmermans în propria campanie. Înțeleg că tema scrisorii este îngrijorarea legată de starea justiției din România. E puțin cam târziu pentru această îngrijorare. Ea ar fi trebuit manifestată începând cu 2009, atunci când în România s-au pus bazele distrugerii și îngenuncherii justiției libere. Au preferat atunci să nu vadă sau chiar să aprobe tacit abuzurile din…
Read More
Comunicate de presa
13 mai 2019

Renate Weber: Timmermans se folosește în scopuri personale de funcție

Renate Weber a postat pe contul personal de Facebook un mesaj în care vorbește despre faptul că Frans Timmermans se folosește în scopuri personale de funcția de prim-vicepreședinte al Comisiei Europene. Eurodeputatul ALDE atrage atenția că declarația lui Timmermans cu privire la un nou mecanism de verificare este o manipulare, precizând că „Parlamentul European a cerut, la inițiativa grupului ALDE, încă din 2009 crearea unui mecanism obiectiv privind evaluarea statului de drept și a drepturilor omului care să se aplice fiecărui stat membru, după caz”. „Frans Timmermans a trimis încă…
Read More
Comunicate de presa
12 mai 2019

Călin Popescu-Tăriceanu la marșul împotriva abuzurilor: „Împreună putem și trebuie să reușim ca fiii securiștilor noștri să nu devină securiștii copiilor noștri!”

Dragii mei prieteni, Pe 4 mai, anul acesta s-a împlinit un an de când doamna Doina Cornea nu mai este printre noi. Sunteți printre aceia care i-au fost aproape, așa cum și ea v-a fost alături. S-a solidarizat cu voi în 15 noiembrie 1987, motiv pentru care apoi a fost aspru pedepsită de Securitate. Doamna Doina Cornea ne-a lăsat moștenire o lecție extraordinară, o lecție a solidarității și a curajului. Dar, la un an de la trecerea ei în neființă, confuzia și dezinformarea, semănate de moștenitorii Securității, au făcut din…
Read More
Comunicate de presa
12 mai 2019

Călin Popescu-Tăriceanu: „Vreau o Românie care să fie privită cu respect, o Românie demnă”

Sâmbătă, 11 mai, a avut loc în Craiova evenimentul de prezentare a candidaților ALDE pentru Parlamentul European în prezența președintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a secretarului general Daniel Chițoiu și a candidaților ALDE pentru alegerile din 26 mai Norica Nicolai și Andrei Gerea. Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, le-a spus membrilor și simpatizanților ALDE prezenți la evenimentul de la Craiova că „avem o responsabilitate uriașă nu numai față de țară, cum va fi ea reprezentată în Parlamentul European, ci avem o responsabilitate să ne respectăm între noi, să ne respectăm semenii, să…
Read More
Comunicate de presa
11 mai 2019

Călin Popescu-Tăriceanu: Românii în loc de zgomot preferă muzica proiectelor, muzica înțelepciunii și experienței politice. Numai în acest fel România va progresa.

Călin Popescu-Tăriceanu, președintele ALDE, alături de Daniel Chițoiu, secretarul general al ALDE, Andrei Gerea, vicepreședinte și candidat ALDE la alegerile europene, Ion Cupă, vicepreședinte ALDE, au participat la evenimentul de prezentare a candidaților ALDE pentru Parlamentul European organizat în Drobeta Turnu Severin de filiala ALDE Mehedinți. Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat în fața celor prezenți la evenimentul organizat la Drobeta Turnu Severin că sunt foarte mulți oameni care îl opresc și îl întreabă de ce ALDE nu îi atacă pe oponenții politici. „Le răspund că noi nu putem să facem…
Read More
Comunicate de presa
1 noiembrie 2017

Mandatari financiari ALDE -Alegeri locale parțiale 5 NOEMBRIE 2017

1 SEDIUL CENTRAL TOMOAICA EMIL 0744364144 mfcalde@yahoo.com MANDATAR FINANCIAR COORDONATOR 2 ARAD ONITA MIHAELA 0744773721 conta.mihaonita@gmail.com Mandatar financiar 3 CONSTANTA BARBU NICOLETA 0722536652 nbarbu@seanet.ro Mandatar financiar 4 GORJ ANDREI VALENTINA 0722206703 valentinaandrei26@yahoo.com Mandatar financiar 5 HUNEDOARA CAZACU MARIA 0753517869 cazacu_maria08@yahoo.com Mandatar financiar 6 IASI SC LIBER EXPERT CONT SRL 0751248064 p.viviana@yahoo.com Mandatar financiar 7 SUCEAVA SC PETROCONT EXPERT SRL 0751303700 petronela100@yahoo.com Mandatar financiar 8 TELEORMAN LEU CAROLINA 0724293932 info_cont2009@yahoo.com Mandatar financiar 9 TIMIS GOICOV DELIA 0726103606 goicovdelia@gmail.com Mandatar financiar 10 VASLUI TIRON ALEXANDRU 0745594401 tiron_alexandru@ymail.com mandatar financiar 11 VALCEA SC…
Read More