Începând cu 27 august, orașul Kiev a fost supus unor atacuri aproape continue cu drone din partea Rusiei, afectând transportul, educația, afacerile și viața cotidiană a locuitorilor.
Rusia a lansat atacuri cu drone atât ziua, cât și noaptea, folosind dispozitive mai rapide, în paralel cu atacuri balistice frecvente.
O scurtă perioadă de calm a fost observată în zilele de 6 și 7 septembrie, când ambele țări au convenit asupra unei suspendări temporare a atacurilor asupra Moscovei și Kievului, în timpul vizitei emisarior președintelui american Donald Trump, Jared Kushner și Steve Witkoff, în Rusia.
În acele zile, Kievul a reușit să revină, chiar dacă pentru scurt timp, la un fel de normalitate. Ulterior, atacurile cu drone au fost reluate, conform unui reportaj realizat de Kiev Post.
Astfel, orașul nu este doar un loc țintit de atacuri. Este un oraș în care distincția dintre o situație de urgență și viața de zi cu zi dispare.
Alarmele aeriene pot dura ore. Metroul își suspendă activitatea. Podurile sunt închise. Școlile își mută elevii în adăposturi. Grădinițele duc copiii mici în subsoluri. Magazinele și cinematografele se închid. Instituțiile publice își suspendă activitatea.
Fiecare alertă are un impact economic considerabil: întârzieri ale angajaților, producție oprită, afaceri închise, livrări suspendate și transport public afectat.
Rusia vizează, de asemenea, rețelele logistice care asigură aprovizionarea Kievului și altor orașe din Ucraina, depozitele, infrastructura de livrare și benzinăriile devenind tot mai frecvent ținte ale atacurilor.
Consecințele pentru locuitorii Kievului sunt devastatoare.
„Așa trăim în fiecare zi”
Viola locuiește în Kiev împreună cu fiica sa de nouă ani, Oleksandra, în timp ce soțul ei se află pe front în sudul Ucrainei.
Fiica sa a început clasa a IV-a în septembrie, iar Viola afirmă că se simte mai în siguranță știind că aceasta este la școală decât acasă. „Pot fi până la 10 alerte aeriene pe zi”, a declarat Viola.
Lucrează de acasă, ceea ce îi facilitează puțin situația. Înainte de a se deplasa undeva, verifică posturile de știri și harta zborurilor dronelor Shahed. Dacă dronele nu se îndreaptă spre zona lor, ea și fiica ei pleacă la școală, la magazin, la oficiul poștal sau în alte locuri necesare.
Cele mai înfricoșătoare momente apar atunci când alerta sosește după ce au plecat deja.
Recent, în timp ce se întorceau de la școală, Viola a primit informația că o dronă Shahed se îndrepta spre zona lor. Se aflau în apropierea unei spălătorii auto, a unor garaje și a unui mare centru comercial.
„Practic, nu existau adăposturi sigure și niciun loc unde să ne putem ascunde”, a spus ea.
Au mers mai repede spre casă, ascultând drona și căutând un loc unde s-ar fi putut adăposti. „Așa trăim în fiecare zi.”
Acasă, Viola s-a pregătit pentru un posibil atac major, având un rucsac de urgență pregătit cu documente, medicamente, măști, o lanternă, pături de urgență, garouri, chei de rezervă, alimente și apă.
Pantofii sunt păstrați la îndemână, în caz că trebuie să plece rapid. Mașina este ținută cu rezervorul plin.
Fiica ei are propriile metode de a face față situației. Se joacă jocuri de societate, citește cărți, vizionează filme descărcate de pe Netflix și se plimbă cu prietenii.
Însă oboseala rămâne constantă. „Îți dorești să dormi toată noaptea în propriul tău pat, să poți planifica ieșiri fără să te uiți la hărțile cu alerte aeriene și să ai copii care învață în altă parte decât în adăposturi, trăind o copilărie liberă”, a spus Viola.
„Deocamdată, ne adaptăm permanent la schimbările constante.”
„Nu poți să-l auzi pe profesor”
Maria, o adolescentă de 15 ani, învață la un liceu, unde o alertă aeriană însemna anterior că cursurile se suspendau și elevii se îndreptau spre adăpost.
Adăpostul este mic și aglomerat, iar condițiile de acolo nu sunt deloc confortabile. „Toaleta din adăpost nu este grozavă. Este murdară și miroase mereu”, a afirmat Maria.
Acum un an, nu exista nici măcar o toaletă – doar o găleată și o perdea. Elevii nu au voie să părăsească singuri școala în timpul alertelor. Părinții trebuie să vină să îi ia.
Maria are un program mixt, petrecând o săptămână studiind de la distanță și o săptămână la școală.
În timpul învățământului online, cursurile continuă în caz de alertă de nivel scăzut, atâta timp cât elevii se află în locuri sigure. Dacă nivelul de pericol crește la roșu, lecțiile se opresc.
Cursurile cu prezență fizică ar trebui să se desfășoare în adăpost. Maria nu înțelege cum ar putea funcționa acest lucru. „Toată lumea strigă și nu poți să-l auzi pe profesor”, a spus ea.
Adăpostul este, de asemenea, foarte cald și prost ventilat. „Uneori mi se face rău dacă trebuie să stăm acolo două ore sau mai mult”, a adăugat ea.
„Ne simțim vinovați”
Pentru părinții copiilor mai mici, deciziile pot fi și mai dificile. Liubov, o profesoară de engleză de 34 de ani, este mama unei fetițe de patru ani.
Fiica ei a frecventat grădinița foarte puțin în ultimele trei săptămâni, deoarece copiii pot petrece aproape întreaga zi în adăpost.
Fiica lui Liubov merge la o grădiniță privată unde copiii au lecții, servesc masa și participă la activități chiar și atunci când se află în adăpost. Comparativ cu mulți alți copii din Kiev, condițiile lor sunt relativ favorabile.
Totuși, părinții se simt vinovați. „Noi, ca părinți, ne simțim în continuare vinovați că o facem să stea acolo toată ziua”, a mărturisit Liubov.
Cât pot, preferă să-și țină fiica acasă. Atât Liubov, cât și soțul ei lucrează de acasă, împărțind timpul între îngrijirea copilului și continuarea muncii.
„Este greu, pentru că munca trebuie totuși să fie făcută și jonglarea cu toate acestea este complicată”, a adăugat ea.
Încercând să își scoată fiica afară în fiecare zi, rămân aproape de casă pentru a putea reveni rapid în caz de atac major.
Atunci când aud explozii sau alerte aeriene, încearcă să nu intre în panică în fața copilului – dar au renunțat și la a pretinde că zgomotul este doar tunet.
Fata a început să pună întrebări despre situația din Ucraina. „Este un echilibru dificil – să încerci să-i oferi un sentiment de siguranță și normalitate, știind în același timp că nu o putem proteja complet de ceea ce se întâmplă în jurul nostru”, a spus Liubov.
„Simt deja că îmi pierd puterile”
Anastasia, în vârstă de 31 de ani, a găsit ultimele trei săptămâni aproape insuportabile.
Fiica ei de patru ani și jumătate frecventează grădinița, dar instituția nu dispune de un adăpost adecvat. În timpul alertelor, copiii trebuie să traverseze strada pentru a se adăposti într-o clădire rezidențială. Era o situație gestionabilă atunci când se întâmpla doar ocazional.
Însă, când copiii petrec acolo patru sau cinci ore la rând, așa cum s-a întâmplat după 27 august, devine o problemă.
Când a realizat că situația nu se îmbunătățește, a decis să-și retragă fiica de la grădiniță și să o țină acasă, ceea ce a dus la o nouă provocare, deoarece Anastasia are un loc de muncă cu normă întreagă.
„Să fii cu un copil 24 din 24, 7 zile din 7, și în același timp să-mi mențin funcționalitatea la locul de muncă este extrem de dificil”, a declarat ea.
„Până acum, slavă Domnului, am reușit. Dar simt deja că îmi pierd puterile.”
Fiica ei se confruntă, de asemenea, cu dificultăți din cauza faptului că este ținută în apartament. Anastasia nu o poate scoate afară în timpul zilei de lucru. Chiar și după terminarea programului, ieșirea poate fi prea periculoasă când dronele zboară în număr mare deasupra orașului.
Acasă, spune ea, cel puțin există pereți de beton. Afară, nu există niciun loc care să ofere siguranță garantată.
Efectele războiului s-au răspândit până în cele mai obișnuite aspecte ale vieții. Cumpărăturile alimentare necesită planificare. Mersul la un centru comercial a devenit complicat. Chiar și comandarea unui pachet poate părea riscantă, având în vedere că atacurile rusești vizează din ce în ce mai mult infrastructura logistică.
Uneori, Anastasia simte că disperarea devine copleșitoare.
„Vezi rafturi goale în magazine, nu poți duce copilul la grădiniță sau la activități extracurriculare, nu îl poți duce nicăieri să se distreze, nici măcar într-un loc de joacă pentru copii.”
„Pur și simplu ești forțat să stai între acești patru pereți și să aștepți ca totul să se termine.”
Reînvățarea lecțiilor supraviețuirii
Pe parcursul războiului, locuitorii din Kiev au învățat să se adapteze
Sursa articol: https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/pur-si-simplu-esti-fortat-sa-stai-intre-acesti-patru-pereti-locuitorii-kievului-traiesc-sub-atacuri-constante-cu-drone
Sursa foto: Inquam Photos
