De ce ne enervăm atât de repede și cum am ajuns să nu mai putem discuta cu cei care au opinii diferite? În ce măsură haosul din jur ne influențează gândirea? În primul episod al emisiunii „Cum supraviețuim?”, jurnalista Adriana Nedelea discută cu Radu Atanasiu, profesor specializat în gândire critică, despre polarizare, neîncredere, responsabilitate și cum ajungem să ne închidem în propriile convingeri.
„Cum supraviețuim?” este o emisiune video axată pe psihologia vieții într-o lume aflată în criză. Ce efecte au crizele asupra minții, emoțiilor și modului nostru de a trăi? Cum ne impactează instabilitatea politică, polarizarea, războaiele, dezinformarea și nesiguranța economică? Fiecare episod aduce în discuție specialiști din domeniile psihologiei, sociologiei, neuroștiințelor și altele, în căutarea unor soluții pentru a înțelege mai bine realitatea actuală. Emisiunea va debuta sâmbătă, 19 septembrie, pe SpotMedia.ro și pe canalul YouTube SpotMedia.ro.
„Am ajuns ca într-un autobuz încins”
Radu Atanasiu, profesor de gândire critică și deciziile de afaceri, descrie starea societății actuale printr-o analogie cu un autobuz blocat în trafic, fără aer condiționat și cu ușile închise. Într-un astfel de mediu, chiar și cele mai mici gesturi pot provoca reacții exagerate.
„Eu cred că am ajuns ca într-un autobuz încins, fără aer condiționat, cu ușile închise și care stă în trafic. Și atunci îți sare țandăra din orice. Eu cred că am ajuns la nivelul ăsta de nervi, de polarizare, și ni se datorează. Avem o responsabilitate, nu neapărat o vină.”
Atanasiu distinge între vină și responsabilitate. Deși nu putem controla tot ce se întâmplă în politică, economie sau în lume, ignorarea contribuției noastre personale ne împiedică să învățăm. El subliniază că organizațiile învață din eșecuri doar dacă recunosc că o parte din rezultate sunt rezultatul deciziilor proprii. Același principiu se aplică și societății.
Este similar cu o scară de bloc administrată prost, unde locatarii consideră că problemele le aparțin altora, dar în realitate sunt rezultatul modului în care întreaga comunitate a ales să funcționeze.
„Tot timpul știi cine e de vină: președintele spune că vicepreședintele, vicepreședintele spune că președintele, amândoi spun că administratorul, administratorul spune că amândoi și toată lumea spune că sunt de vină ceilalți. Nu. Toată scara de bloc, pentru că ăsta este felul lor, împreună, de a-și gestiona scara de bloc.”
El afirmă că responsabilitatea cetățeanului nu se limitează doar la vot. Chiar și atunci când doar un procent dintr-o problemă depinde de noi, întrebarea importantă este ce putem face cu acel procent: în comunitate, în relațiile cu instituțiile sau în spațiul public.
„Noi versus ei” ne transformă adversarul în dușman
Polarizarea depășește sfera politică, infiltrându-se în familii, grupuri de prieteni și medii de lucru. Oamenii fie se ceartă pe subiecte politice, fie aleg să nu mai discute din teama că un dezacord le-ar putea distruge relațiile.
Radu Atanasiu subliniază că acest fenomen este amplificat de mass-media și platformele sociale, care promovează conflictul și ne obligă să ne alegem o parte. Odată ce ne-am definit tabăra, riscăm să devenim captivi în ea, căutând doar confirmarea că avem dreptate, în loc de informații echilibrate.
„Polarizarea este între oameni care sunt în aceeași familie, în același grup de prieteni și în aceeași firmă, care ori se ceartă pe rupte pe tot felul de teme cu iz politic, ori tac și nu au curaj. Media pune conflictul în față și îi provoacă pe oameni să creadă că este de rău și să ia o parte. În momentul în care iei o parte sau alta, ești captiv acolo.”
Generalizările precum „toți fură”, „toți sunt la fel” sau „nimeni nu vrea să schimbe nimic” oferă explicații simpliste, dar reduc complexitatea realității. Un exercițiu util ar fi să încercăm să înțelegem deciziile celor pe care îi criticăm din perspectiva lor și să analizăm dacă, în contextul lor, acestea au o logică.
Când televiziunea nu te informează, ci îți confirmă identitatea
Profesorul observă că o parte din public nu urmărește știrile pentru a obține informații noi, ci pentru a-și valida convingerile existente. Comentariile, conflictele și dramatizările devin o formă de confirmare a identității.
„Lumea nu se duce acolo ca să afle. O mare parte dintre cei care se uită la televiziunile de știri se uită ca să-și confirme ceea ce credeau deja și ca să-și lipească mai tare eticheta de apartenență la acel fel de gândire. Te duci ca să-ți confirmi că ești deștept: «Uite, așa este! Ăia sunt niște tâmpiți și niște răuvoitori».”
Costul acestui comportament nu este doar timpul, ci și energia mentală. Dacă mintea este constant ocupată cu dispute care nu ne afectează direct, rămâne mai puțin loc pentru relații, planuri și aspecte asupra cărora putem acționa.
Cum ieși din gândirea în alb și negru
Atanasiu sugerează un exercițiu simplu: în loc să clasificăm orice temă în termeni absoluți, ar fi mai benefic să ne întrebăm unde ne situăm între cele două extreme.
„Dacă pui între 0 și 100 niște numere și te gândești: «Mie mi se pare că situația este așa, dar nu mi se pare sută la sută», începe discuția. Eu aș vrea ca Uniunea Europeană să se implice 65%, tu ai vrea 38%. Avem un pic de gândire, avem un pic de dezbatere. Între 65 și 38 putem să gândim, între 0 și 100 nu putem să gândim.”
Un alt test este și mai direct: ce informație ar putea să-mi schimbe părerea? Dacă răspunsul este „nimic”, atunci nu mai avem o opinie deschisă, ci o convingere rigidă, legată strâns de identitatea noastră.
„Gândește-te: ce ai putea să afli sau să citești undeva ca să-ți schimbi părerea? Dacă răspunsul este «nimic», tu nu mai ai o opinie acolo, ai o credință ca aceea religioasă. Dacă nu este nimic care să te poată face să-ți pui la îndoială o convingere politică, atunci este un fel de închistare. Creierul, în bucata aceea, nu mai funcționează, ci s-a solidificat și stă cu o pancartă în mână: «Eu ăsta sunt, nu mă mai schimb».”
„De-a cui ești?” și pierderea vederii panoramice
Apartenența la familie, sat sau comunitate a fost mult timp un mecanism de siguranță. În prezent, acest reflex se poate muta asupra unei ideologii, a unui partid sau a unui lider. În loc să ne definim prin acțiunile și gândurile noastre, ajungem să ne identificăm prin „de-ai cui suntem”.
„Ce se întâmplă când urmărești doar să ți se confirme ceea ce ai deja, ceea ce știi deja, opinia pe care o ai deja, sau când mergi numai pe apartenență și identitate de grup? Se întâmplă că nu gândești critic și îți pierzi, la un moment dat, vederea panoramică. Nu înțelegi jumătate din lumea în care trăiești.”
Gândirea critică nu implică neîncrederea în toți. Scepticismul extrem poate conduce la teorii ale conspirației. Este esențial să găsim un echilibru între încredere și îndoială și să fim dispuși să ne reevaluăm chiar și ideile preferate.
România care gândește critic există deja
În ciuda unei perspective pesimiste, Radu Atanasiu vede motive de optimism. El observă dezvoltarea programelor de dezbateri în licee și inițiativele care promovează gândirea critică, subliniind că publicul este acum mai greu de manipulat decât în anii 1990 sau 2000. Tot mai mulți oameni aleg să se retragă din certurile inutile, să își pună întrebări și să își asume controlul asupra vieții lor.
Această atitudine se leagă de conceptul psihologic denumit „locus of control”: credința că alegerile noastre pot influența evenimentele din viața noastră. Alternativa este să atribuim totul norocului, ghinionului, dușmanilor sau politicienilor, renunțând astfel la controlul asupra propriei existențe.
„Dacă ai impresia că tot ceea ce ți se întâmplă vine de la noroc, ghinion, Mercur retrograd, dușmani sau politicieni, nu mai ai control asupra vieții tale. Ai o singură viață și ai dat frâiele altcuiva. Ia-ți frâiele înapoi, gândește cu capul tău și fă ceva cu viața ta.”
Școala ne învață să concurăm, nu să lucrăm împreună
Una dintre vulnerabilitățile societății își are rădăcinile în sistemul educațional, care recompensează aproape exclusiv performanța individuală și îi învață pe copii să gestioneze foarte puțin conflicte, interese divergente și proiecte comune.
„Noi nu știm din școală și din familie să gestionăm alți oameni care au interese divergente față de noi. În momentul în care ai interese divergente față de mine, ești un idiot, ești răuvoitor, îmi vrei răul. Nu. Eu vreau să iau lucrul acesta, îl vrei și tu; hai să vedem cum gestionăm situația. Suntem incapabili să gestionăm conflictul și lucrul în echipă, mai ales dacă oamenii din echipă au interese divergente.”
Copiii care învață să colaboreze, să dezbată și să ajungă la soluții vor fi mai bine pregătiți pentru a gestiona dezacordurile ca adulți. În absența acestui antrenament, explicația simplă devine adesea: celălalt este incompetent, răuvoitor sau „idiot”.
Ce ne ține întregi: relațiile, sensul și spațiul mental
Atanasiu subliniază că starea de bine este influențată de două aspecte esențiale: calitatea relațiilor și convingerea că acțiunile noastre au un sens. Relațiile sănătoase nu se formează de la sine; acestea trebuie construite și întreținute, de la familie și prieteni până la comunitatea în care ne desfășurăm viața.
În fața provocărilor politice, războaielor, creșterii prețurilor sau deficitului, nu putem controla tot ce se întâmplă. Totuși, putem controla reacțiile noastre și modul în care ne gestionăm timpul și energia, care altfel ar fi consumate în fața conflictelor constante.
„Poți să controlezi reacția ta la ceea ce
Sursa articol: https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/cum-supravietuim-radu-atanasiu-romania-a-ajuns-ca-intr-un-autobuz-incins-fara-aer-conditionat-de-ce-ne-sare-tandara-din-orice
Sursa foto: Inquam Photos
