Contact
marți
august, 19

Cum s-a îmbrăcat Antonia la nunta Alinei Eremia

Prezentat în:

Sursă articol: https://www.libertatea.ro/

Alina Eremia și Eduard barbu s-au căsătorit sâmbătă, 16 august, iar petrecerea de nuntă a avut loc la Palatul Snagov. Printre invitați s-au aflat Antonia, dar și Amalia Năstase, care au venit însoțite de partenerii lor. Iubita lui Alex Velea a făcut furori la eveniment, cu ținuta ei.

Nașii mirilor au fost Lucian Ștefan Gîtiță, fondatorul Global Records, și soția lui. Petrecerea a avut momente spectaculoase, iar mirii au ales șapte torturi mai mici și nu unul singur așa cum se obișnuiește la un astfel de eveniment.

Antonia a purtat o rochie lungă, din satin, de un albastru pastel delicat, cu imprimeuri florale. Ținuta a fost completată de o pereche de sandale argintii cu toc și o poșetă argintie, în formă rotundă.

În ziua cea mare, Alina Eremia a purtat două rochii. Una stil sirenă cu dantelă, corset, trenă și un voal pe cap. Pentru petrecere, interpreta și-a schimbat ținuta, alegând o rochie albă scurtă, cu umerii goi și aplicații din paiete și cristale. În urmă cu un an, Alina Eremia a vorbit despre planurile de nuntă. „O să apelăm la cineva ca să mai delegăm din responsabilități. Vrem să triăm lucrurile și să luăm deciziile importante. Nu vrem să ne batem capul cu lucrurile mai nesemnificative, mai ales că un eveniment de genul presupune multă implicare și suficient timp”, spunea artista. Petrecerea de nuntă a ținut până în zori și a adunat nume cunoscute din showbiz.

- Reclama - web design itexclusiv.ro
Ultimele articole
- Reclama - web design itexclusiv.ro