Comunicate de presa

Vicepreședintele ALDE, deputatul Andrei Gerea: Ziua de marți, 13 noiembrie 2018, a fost într-adevăr o zi neagră pentru România

Ziua de marți, 13 noiembrie 2018, a fost într-adevăr o zi neagră pentru #România. Nu pentru că am mai fost, încă o dată, în prim-planul unui scandal legat de legile justiției. Nici nu vreau să irosesc prea multe cuvinte pe tema rezoluției adoptate de Parlamentul European. Acolo oamenii sunt în plină campanie electorală și acționează ca atare, profitând de cozile de topor din România care încearcă pe spinarea țării să obțină voturi.
Rezoluția a fost un gest pur politic, un act al ipocriziei.

Din păcate pentru noi, am avut europarlamentari români, membri PPE, care au votat în favoarea adoptării rezoluției. Aici nu a fost vorba despre un partid sau vreun om politic care ar fi vizat. Nu.
Rezoluția a fost împotriva României, iar acești indivizi au votat împotriva României! Regret că unii europarlamentari din vechiul #PNL au votat cot la cot cu cei din fostul PDL și cu Monica Macovei.

La fel de dureros este raportul acestui #MCV unde au mai fost adăugate vreo 8 recomandări la cele 12 pe care le aveam de îndeplinit în 2017. Asta deși plecasem, inițial, cu 4 puncte!

Cât de obiectiv este acest MCV dacă, în timp ce erau lăudate „eforturile României pentru statul de drept” (cu toate protocoalele secrete, cu toate abuzurile săvârșite, cu toate sentințele pierdute la#CEDO despre care nu se spunea nimic), am ajuns de la 4 puncte la 12?

Cât de obiectiv este acest Mecanism dacă Bulgaria, țară care a refuzat înființarea unui DNA, este lăudată, iar România pusă la colț?

Cât de obiective sunt rapoartele dacă nu sunt menționate #abuzurile și implicarea serviciilor în actul de justiție, deși oficialii UE au vorbit despre ele?

Nu trebuie să fie obiectiv, pentru că acest Mecanism s-a transformat într-o unealtă folosită de politicieni din țări unde scandalurile de corupție au avut efecte la nivel mondial, cu implicații financiare uriașe, ca să ne țină pe noi la colț. O unealtă cu care, de pildă, unii politicieni din Germania ne obligă să blocăm schimbările procurorilor șefi, deși în această țară procurorul general federal a fost schimbat de ministrul Justiției într-o singură zi!

Concluzia? Noi singuri, prin europarlamentarii noștri, prin reacțiile din politica internă, prin acțiunile unora dintre politicienii noștri, am ajuns în această ipostază. Adică, să nu mai beneficiem de suveranitatea noastră internă, să nu ni se mai recunoască instituțiile constituționale și să fim umiliți într-o comunitate în care ar trebui să fim tratați ca parteneri egali, să beneficiem de obligațiile dar și de drepturile ce ne revin ca stat comunitar, conform tratatelor UE!