Comunicate de presa

Vicepreședinte ALDE, Marian Cucșa: „Consensul propus de ALDE vizează oprirea rupturii create pe marginea unor subiecte care au generat o scindare la nivelul populației”

Am văzut că au existat voci în spațiul public care nu au înțeles rolul acordului pe care ALDE l-a propus între partidele politice. Am citit declarații potrivit cărora consensul nu este specific unui stat democratic sau că nu a mai existat un alt stat în care să se fi ajuns la un consens. Consider că se impun o serie de clarificări.

În primul rând, trebuie să înțelegem momentul în care ne aflăm în România. Suntem cu numai câteva luni înainte de preluarea președinției Consiliului UE. Avem nevoie de stabilitate și să dăm dovadă de responsabilitate. Acordul propus de ALDE reprezintă un apel la responsabilitate din partea decidenților politici. Clasa politică trebuie să își asume o serie de principii fundamentale care să garanteze că drepturile și libertățile cetățenilor nu vor fi încălcate.

De asemenea, vorbim despre un acord, despre un consens la nivelul clasei politice, deoarece România este ruptă în două, iar conflictul existent la nivelul societății este alimentat de reprezentanții instituțiilor de forță care nu vor să renunțe la puterea pe care au acumulat-o. România, de fiecare dată, pe proiecte majore precum aderarea la UE, la NATO, s-a grupat în jurul unui interes comun. A fost un consens între toate partidele politice pentru a atinge aceste obiective. La ora actuală vorbim despre oprirea scindării societății românești.

Angajamentele pe care ALDE și le-a asumat încă de la înființare au fost apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor și asigurarea unui sistem de justiție independent. Prin acordul propus, ALDE nu face niciun pas în spate sau lateral de la aceste principii pe care le considerăm fundamentale. Acordul reprezintă o soluție pentru a opri dezbinarea creată în societatea românească și pentru a pune capăt, odată pentru totdeauna, protocoalelor secrete.

ALDE propune un mesaj de echilibru la nivelul societății românești. Vorbim despre necesitatea unui consens la nivel politic care să oprească ruptura creată pe marginea unor subiecte care au generat o scindare la nivelul populației.

Totodată, ALDE propune un dialog cu partenerii europeni, un dialog deschis. Liderii europeni au început deja să recunoască rolul negativ pe care protocoalele l-au avut pentru sistemul de justiție din România. E un pas înainte, pe care trebuie să îl continuăm.

Mesajul pe care ALDE l-a transmis public este unul care se bazează pe apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Este o condiție principală care trebuie să fie la baza oricărei discuții care se poartă la nivelul societății românești. Avem nevoie de dialog, de consens, pentru a ajunge la un punct comun și pentru a pune capăt rupturii care s-a produs în societate.