Comunicate de presa

Vicepreședinte ALDE Andrei Gerea: „Unde sunt marii lideri ai Uniunii Europene să condamne violențele din Franța, așa cum au făcut-o în cazul României în august?”

Sâmbătă a avut loc, după cum titrează presa internațională, un protest masiv împotriva guvernului francez și a președintelui Macron la care au participat, conform Le Figaro, 282.000 de manifestanți. Un protest împotriva guvernului nu reprezintă o noutate, însă în urma manifestațiilor de sâmbătă forţele de ordine au recurs la gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestaţii mişcării, dar și la forță. Rezultatul? Potrivit ministrului de Interne, peste 100 de persoane au fost rănite, dintre care cinci grav, la diferite puncte de blocaj. Tot potrivit ministrului de Interne, 52 de persoane au fost reţinute, dintre care 38 se află în arest preventiv, iar acesta este un bilanț provizoriu. Din păcate s-a produs și o tragedie, o persoană pierzându-și viața.
Nu am sesizat să se discute cu interes în România despre aceste violențe, despre modul în care acționează jandarmii francezi împotriva unor manifestanți. „Ne gazează, dar noi suntem paşnici, nicio vitrină nu a fost spartă. Nu vrem decât să ne exprimăm ideile”, a declarat una dintre protestatare, o declarație care este trecută cu vederea de propaganda antiguvernamentală din România.
În luna august, deontologii și analiștii propagandei acuzau intervenția jandarmilor din București, spunând că nicăieri în lume nu se intervine cu gaze lacrimogene și forță împotriva unor manifestanți care spuneau că sunt pașnici. Politicienii opoziției, în frunte cu USR și PNL, acuzau instituția Jandarmeriei pentru modul în care și-a făcut treaba. Populismul acestora a făcut ca o acțiune a jandarmilor să fie prezentată în Europa ca fiind un atac nemotivat împotriva cetățenilor.
Iată că azi vedem cum acționează jandarmii francezi în cazul unei manifestații mult mai mari decât cea de la București. Ce au de zis acum cei din opoziție, marii deontologi care acuzau jandarmii români? Vor face sesizări la ONU, vor merge să ceară o rezoluție împotriva Franței? Aștept cu interes să văd cum vor cere europarlamentarii PNL, care au votat împotriva României, precum și Dacian Cioloș și reprezentanții USR, demisia lui Emmanuel Macron și a guvernului francez după violențele de sâmbătă. Aștept ca Monica Macovei, Siegfried Mureșan și ceilalți trădători ai intereselor României, care au votat rezoluția împotriva țării noastre, să acționeze la fel și în cazul altor state. Sau ei sunt mânați doar de interesele politice interne?
Parlamentul European a adoptat marți, în plenul de la Strasbourg, rezoluția privind statul de drept din România, în care este condamnată intervenția „violentă și disproporționată a poliției în timpul protestelor de la București din august 2018”. Vor cere mult stimabilii europarlamentari condamnarea Franței pentru violențele de sâmbătă? Vor ieși Franz Timmermans sau Jean Claude Juncker să condamne ce s-a întâmplat în Franța? Va ieși vreun eurodeputat german, poate chiar favoritul doamnei Merkel, Manfred Weber, să apere poporul francez de instituțiile statului, așa cum a făcut în cazul României? Sau vom asista la o nouă indiferență din partea liderilor politici din Uniunea Europeană și la aplicarea dublului standard atunci când vine vorba de state din Vestul Europei?
Aștept cu interes sesizarea Comisiei LIBE din Parlamentul European, dacă ea va exista, precum și posibile consecințe la nivel european după aceste evenimente. Dacă vrem o Uniune Europeană armonizată, în care toți membrii săi sunt tratați în mod egal, atunci nu este posibil ca violențele din Franța să nu fie condamnate.