Category

Media

Comunicate de presa
2 iulie 2019

Marian Cucșa, vicepreședinte ALDE: „Cam cum arată un compromis politic la nivel european?”

Cam cum arată un compromis politic la nivel european? Simplu, avem o înregistrare pe contul de Facebook al premierului Bulgariei. Ce principii, ce valori europene? Când vine vorba de interesul propriu orice se uită. Cei care ne dau lecții de moralitate, lecții de principialitate sunt capabili de orice negociere pentru a ajunge în funcții înalte. Zilele acestea se decide la Bruxelles viitoarea conducere a Uniunii Europene. În tot acest context, unul din candidații pentru șefia Comisiei Europene se vede cu premierul bulgar pentru a obține susținerea acestuia. Este vorba despre…
Read More
Comunicate de presa
27 iunie 2019

Bădulescu (ALDE): Indiferent de locul în care se află, fiecare român are nevoie să își poată exercita dreptul democratic la vot

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală, condusă de senatorul ALDE Dorin Bădulescu,  a luat o serie de decizii care îi vizează pe românii din diaspora. În primul rând, Comisia a decis ca în diaspora votul să se desfăşoare în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în așa fel încât toţi românii să aibă posibilitatea să își exercite dreptul de vot. De asemenea, o altă prevedere importantă se referă la alegătorii care se află la sediul secţiei de votare,…
Read More
Comunicate de presa
27 iunie 2019

Andrei Gerea, vicepreședinte ALDE: „Ipocrizia politică a USR-Plus continuă!”

După ce Călin Popescu-Tăriceanu le-a propus tuturor partidelor politice, în luna mai, un pact pentru susținerea consensuală a priorităților României în noul Parlament European, iar anul trecut a propus un acord pentru justiție, ne-am trezit că dl. Iohannis a decis să înceapă campania electorală pentru prezidențiale, și a venit și el cu un pact. La final, hop și pluseriștii! Cele două partide care și-au construit platforma politică pe scindare, pe conflict, vin asemenea unor ființe neprihănite și propun un „acord de colaborare”. Mai mult, USR – Plus ne anunță că…
Read More
Comunicate de presa
18 iunie 2019

Deputat Marian Cucșa, vicepreședinte ALDE: Ce ar fi putut PNL și ceilalți din opoziție să le ofere românilor în afară de răfuieli infinite și scandaluri pe bandă?

Moţiunea de cenzură a fost, după părerea mea, ceea ce numim mult zgomot pentru nimic. Entuziasmul provocat de rezultatul la alegerile din 26 mai a făcut opoziția să umfle un balon care se numește moțiunea de cenzură. Probabil, mințile luminate din opoziție se gândeau că guvernul gata, cade, imediat după alegeri. Considerau că guvernarea li se cuvine, iar căderea guvernului e un lucru iminent. Celor din opoziție, precum Ludovic Orban, a cărui singură experiență este cea de cântăcios, sau Rareș Bogdan, un băgător în seamă și cu prieteni sus-puși, le…
Read More
Comunicate de presa
18 iunie 2019

Senatorul ALDE, Ion Popa: Nu putem pune batista pe țambalul abuzurilor care au afectat viețile a mii de români prin niște dictate ale președintelui și ale prietenilor săi

„Votul exprimat de Parlament astăzi nu reprezintă nicio surpriză. Actuala majoritate PSD – ALDE este solidă și funcțională, iar acest lucru a fost azi încă o dată confirmat. Rezultatul moțiunii era unul pe care cu toții il știam. Opoziția nu a depus această moțiune avand siguranța susținerii sale de către Parlament, ci a folosit-o doar ca un joc politic, un element de imagine. Pentru USR, devine tot mai clar de ce au susținut un asemenea demers: problemele legate de finanțarea campaniei electorale. Încă o dată, oamenii imaculați de la USR…
Read More
Comunicate de presa
18 iunie 2019

Președintele Senatului și ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu: „Uitați de această moțiune, că altminteri ea nu va fi pentru dumneavoastră decât hârtia de turnesol care vă va aduce în situația de a fi văzuți așa cum sunteți de fapt”

Discursul dlui Călin Popescu-Tăriceanu, Președintele Senatului României și al ALDE, la Ședința Comună a Senatului și Camerei Deputaților, dezbaterea moțiunii de cenzură Dragi colegi senatori și deputați, Ca parlamentar pot spune că am ”trecut” după Revoluție prin nenumărate moțiuni de cenzură; la unele am fost în sală, la altele am fost în banca ministerială. Ca prim-ministru, timp de patru ani, am fost confruntat cu moțiuni de cenzură, niciuna de succes. M-am obișnuit, în acei ani, să dau piept cu tot felul de acuzații la adresa mea sau a guvernului din…
Read More
Comunicate de presa
17 iunie 2019

Senator ALDE, Daniel Zamfir: Justiția nu trebuie să mai fie o măciucă electorală în cafteala pe care un locatar temporar al Cotrocenilor vrea să le-o aplice adversarilor săi politici

Justiția independentă pentru Klaus Iohannis este justiția pe care diverși „băieți” i-o insuflă pe la diverse colțuri sau în diverse întâlniri. Președintele Iohannis nu e preocupat ca în România să fie o justiție independentă, el e preocupat să perpetueze justiția care e pe placul celor care l-au făcut președinte.  Asta e pe scurt esența unui pact cu diavolul semnat în dealul Cotrocenilor la îndemnul lui Iohannis. În fapt, ce propune președintele, la îndemnul susținătorilor săi din umbră, este ca justiția din România să continue la fel ca până acum: cu…
Read More
Comunicate de presa
14 iunie 2019

Simona Brătulescu, vicepreședinte CJ Argeș și președintele Ligii Aleșilor Locali ALDE, despre Codul Administrativ: Dacă vrem schimbări, atunci e timpul să ieșim public și să explicăm oamenilor de ce sunt ele necesare

Politica struțului nu a dat niciodată rezultate notabile. Spun asta pentru aleșii locali din întreaga țară, și din toate partidele, PNL, PMP, UDMR, PSD, ALDE șamd care așteaptă de ceva ani noul Cod Administrativ. Din păcate, în ultima perioadă cam pe tăcute! Nu sunt genul politicianului care să aștepte cu mâna întinsă ca măsuri necesare pentru administrația locală, pentru oamenii care mi-au acordat încrederea, să cadă din cer sau să fie adoptate de alte instituții fără a mișca un deget. Așa că, stimați primari, viceprimari, consilieri, fac un apel la…
Read More
Comunicate de presa
12 iunie 2019

Deputatul Marian Cucșa, vicepreședinte ALDE: „Iohannis nu se mai ascunde! Își asumă fățiș rolul de lider al opoziției și renunță la orice formă de mediere!”

Iohannis nu se mai ascunde! Își asumă fățiș rolul de lider al opoziției și renunță la orice formă de mediere!În pofida anunțului CCR de azi de a amâna decizia privind referendumul din 26 mai, Klaus Iohannis se decide să continue cu așa-zisul pact sau acord pentru consolidarea parcursului european al României. Acest lucru în condițiile în care Iohannis la consultările de la Cotroceni nu a făcut nici cea mai mică mențiune în legătură cu vreun pact despre direcția europeană a României.De ce acest pact este doar o acțiune de imagine…
Read More
Comunicate de presa
12 iunie 2019

Deputatul ALDE, Daniel Olteanu: Performanță și investiții, fără concedieri

Blocarea parțială a angajărilor, eliminarea posturilor vacantate, pe măsura ieșirii naturale din sistem a personalului, și redistribuirea personalului până la atingerea nivelului optim de angajați. Acestea sunt principalele soluții pe care le propune deputatul ALDE Daniel Olteanu, în cadrul unui pachet de măsuri care vizează restructurarea aparatului bugetar, fără a se ajunge la concedieri. Olteanu subliniază, însă, că toate aceste măsuri trebuie să vină doar în urma unei analize ample, la nivelul tuturor ministerelor, autorităților publice și instituțiilor deconcentrate, care ar urma să facă inventarul posturilor și responsabilităților ce pot…
Read More