Comunicate de presa

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu: Generaţia lui Quintus a trebuit să suporte consecinţele sistemului totalitar. România pare să fie din nou frământată de aceleaşi lucruri

Distinsă audiență,
Am avut onoarea și mândria să văd Partidul Național Liberal renăscând la finele anului 1989 după o lungă perioadă de adormire politică forțată de dictatura comunistă. Mulți dintre cei prezenți azi am avut șansa să vedem PNL-ul reînviind, având în fruntea lui un buchet de personalități care au marcat scena politică românească a acelor ani: Radu Câmpeanu, Dan. A. Lăzărescu, Ionel Săndulescu, Nicu Enescu, Mănescu, Sanda Tătărăscu-Negroponte, Dinu Zamfirescu și mulți alții.
Prezența lor s-a făcut repede remarcată și spun că mulți din cei prezenți astăzi nu au trăit acele vremuri și poate e bine să ne reamintim și spuneam că dincolo de faptul că a fost remarcată a fost una durabilă, așa încât și astăzi, cei mai în vârstă, din generația mea, sau cei mai tineri, își aduc aminte de câteva trăsături esențiale ale liderilor noștri de atunci: distincție, sobrietate, înțelepciune, curaj, credință nestrămutată în valorile și principiile liberalismului. Apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale individului care fuseseră suprimate timp de 45 de ani și apartenența noastră la lumea liberă occidentală erau lucrurile în care credeam cu toții.
În acea perioadă în care trebuia să ai viziune, dar și mult curaj pentru a promova idei împotriva curentului majoritar din societatea românească, precum aderarea la valorile lumii libere, aderarea la spațiul euroatlantic, a dus inevitabil însă și la uzura politică a unora dintre protagoniști și probabil că acesta a fost motivul pentru care la alegerile din 1992 PNL nu a reușit să atingă pragul.
Schimbarea adusă de Congresul de la Brașov care a urmat, îl aduce în fruntea PNL pe cel pe care îl omagiem azi. Doresc să vă reamintesc că acea alegere nu a fost nicidecum rezultatul hazardului. Mircea Ionescu-Quintus se remarcase deja în calitate de ministru al Justiției în Guvernul Stolojan și făcea parte din grupul cel mai respectat de lideri ai generației sale.
A avut o misiune extrem de grea, pentru a readuce PNL-ul în Parlament într-o perioadă caracterizată de serioase frământări interne – așa cum menționa și Valeriu Stoica- , reușind acest lucru prin stilul său de neuitat: întotdeauna calm, răbdător, înțelept, ponderat, îngăduitor și totul presărat cu mult umor, chiar dacă uneori umorul șfichiua pe unii, uneori ne mai spunea și câte o epigramă, într-adevăr. Și vreau să aduc aminte că Mircea Ionescu-Quintus a condus PNL din 1993 până în 2001 și a fost cel mai longeviv președinte al Partidului Național Liberal. Mă refer la perioada după 1990.
Pentru cei din generația mea, ne-a fost adeseori părinte și prieten. Ne-a fost alături nu numai în momentele cele mai delicate ale deciziilor cruciale pe care le-am luat, dar s-a apropiat de sufletele noastre și de viața noastră de familie. Îmi aduc și acum aminte cu plăcere de ultima lui zi de naștere, la împlinirea centenarului. L-am sunat atunci pentru a-i ura „La mulți ani!” și am sporovăit extrem de multe lucruri, dar deloc despre politică.
Mi-e greu să vă descriu căldura vorbelor sale și ale doamnei Viorica Quintus, care participa la această discuție în trei, am avut senzația că parcă discutau cu copilul lor. Mi-aduc acum aminte de o discuție pe care am avut-o pe care am avut-o cu domnul Mircea Ionescu-Quintus, care este poate definitorie pentru tragismul vieții sale. A fost închis la canal și când s-a întors de la canal, Răzvan – care este aici în sală – era mic copil, dar pentru Răzvan tatăl lui venit în casă era un străin. Nu a știut cine e acea persoană. Și mi-a povestit domnul Quintus momentele grele prin care a trecut, în care copilul lui îl respingea, pentru că nu îl cunoștea. Lucruile acestea ar trebui să ne dea foarte mult de gândit, când unii își pun problema și poate pe bună dreptate, vreau să-i ridic mingea lui Valeriu Stoica, care vorbește despre reunificarea dreptei și reunificarea liberalilor. Dar acest proiect de reunificare nu se poate face în jurul unui obiect, în jurul unei structuri, care este eventual un partid, un partid în fond ce e, un vehicul politic, dar care promovează valori și principii. Condiția esențială este ca toți cei care fac politică așa-zis liberală să îmbrățișeze aceleași valori și principii. Eu nu cred că cei care sunt autentici liberali pot să accepte o Românie în care drepturile și libertățile individuale sunt încălcate în picioare. Generația lui Mircea Ionescu-Quintus a cunoscut ororile comunismului, a trebuit să suporte consecințele sistemului totalitar, modul în care a funcționat societatea, represiunea comunistă, tragedia celor care au ajuns în închisori pentru că își păstraseră convingerile politice. Astăzi, România din nou pare să fie frământată de aceleași lucruri. E puțin zis „pare”, este frământată! Trăim într-o societate în care valorile statului de drept au fost pervertite și din păcate vehiculul care ar fi trebuit să fie cel mai puternic apărător al libertăților cetățenilor a devenit susținătorul instituțiilor și metodelor statului represiv. Și aici, sigur, că din păcate, o spun cu regret, mă refer la Partinul Național Liberal. Așadar e un moment de reflecție puternic pentru cei tineri, nu partidul e totul, ci ideile în care cred. Dacă aveți convingeri profund liberale, atunci sigur că o poziționare clară și neechivocă în raport cu abuzurile care au caracterizat societatea românească în ultimii ani este obligatorie.
Astăzi, trăim cu toții un moment remarcabil în care putem, fără reținere, să evocăm meritele și eforturile lui Mircea Ionescu-Quintus, mai ales că o spun cu regret, la înmormântare…, înmormântarea a fost făcută așa foarte modest aș spune și nimeni nu a avut atunci ocazia să evoce personalitatea președintelui Partidului Național Liberal. Eu cred că Mircea Ionescu-Quintus va rămâne, fără îndoială, ca un om care și-a dedicat viața slujirii liberalismului și numai liberalismului, dar și țării în sine. Și-a trăit o a doua tinerețe după 1990 cu multe împliniri și speranțe, iar după mandatul de ministru a compus o simpatică epigramă pe care, cu îngăduința dumneavoastră, aș dori să v-o reamintesc pentru a-l înțelege mai bine pe Mircea Ionescu-Quintus, omul politic, cu o fibră patriotică cum astăzi rar mai putrem găsi:
Nu regret c-am fost ministru
În Guvernul Stolojan,
Dar visam să fiu ministru
De la Nistru pîn’la Tisa.
Așa cum spuneam anterior, Mircea Ionescu-Quintus a avut șansa de a-și aduce aportul decisiv la resuscitarea PNL și la transformarea lui într-un partid care a marcat, prin deciziile sale, evoluția României din cei 25 de ani de la căderea comunismului. Astăzi sunt alături de dumneavoastră, toți cei de aici, ca simplu liberal care îi datorează respect și recunoștință pentru contribuția și rolul său politic în evoluția liberalismului românesc.
Și nu în ultimul rând, ca președinte al Senatului, îmi fac o datorie de onoare să vă reamintesc că Mircea Ionescu-Quintus a fost primul președinte liberal al Senatului României după 1990, în anul 2000 și senator în două mandate, în două legislaturi, începând cu 1996. Sper ca fundația, asociația, cum vreți s-o numim, să aibă într-adevăr o contribuție esențială la promovarea valorilor autentic liberale în România.