Comunicate de presa

Ministrul Viorel Ilie: Activitatea Ministerului pentru Relația cu Parlamentul a urmărit asigurarea cadrului optim pentru adoptarea unei legislații corecte, care să răspundă nevoilor de dezvoltare ale României

Ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Viorel ILIE, a precizat că, pe lângă bilanțul statistic – 194 de legi promulgate, 4349 de întrebări şi interpelări, 322 de puncte de vedere – activitatea ministerului a constat în asigurarea cadrului optim pentru adoptarea unei legislații corecte, care să răspundă nevoilor României în ceea ce privește dezvoltarea și creșterea nivelului de trai.

„Dezvoltarea României și creșterea nivelului de trai este obiectivul principal propus de coaliția de guvernare PSD-ALDE. În acest sens, și activitatea Ministerului pentru Relația cu Parlamentul s-a desfășurat în jurul acestui obiectiv. Astfel, în perioada ianuarie – iulie 2018 au fost adoptate de Parlament şi promulgate de Preşedintele României un număr de 194 de legi. Legea achizițiilor publice, legea parteneriatului public privat sau legea privind internshipul sunt doar câteva dintre ele, dar cu impact semnificativ asupra societății”, a precizat Viorel Ilie.

Ministrul pentru Relația cu Parlamentul a subliniat că mecanismul de control parlamentar a fost tratat cu aceeași seriozitate având în vedere rolul Parlamentului de a-și exercita funcția de control asupra Guvernului.

„Componenta de control parlamentar asupra Guvernului este foarte importantă pentru noi și ca de fiecare dată am tratat-o cu maximă seriozitate. Din cele 4349 de întrebări şi interpelări adresate de parlamentari Guvernului, doar 469 sunt cu răspunsuri în curs de elaborare, la restul de peste 3800 s-a răspuns. Pentru eficientizarea acestui proces avem în implementare proiectul cu finanțare din fonduri externe nerambursabile Optimizarea procedurilor administrative din cadrul Ministerului pentru Relația cu Parlamentul, a cărui contract de finanțare a fost semnat în luna mai”, a menționat ministrul.

Nu în ultimul rând, Viorel Ilie a ținut să precizeze că în ședințele de Guvern, din perioada ianuarie – iulie 2018, au fost prezentate 322 de puncte de vedere, din care 61 au fost pentru susținerea propunerilor legislative parlamentare.