Evenimente

Discursul Secretarului General al ALDE, Daniel Chițoiu, la Conferința teritorială a filialei ALDE Alba

By 15 octombrie 2017 No Comments

Dragi prieteni liberali,

ALDE se află acum acolo unde istoria a dovedit de nenumărate ori că le este locul liberalilor.  Astăzi guvernăm din nou România, iar misiunea ALDE rămâne aceea de a menține lucrurile în condiții normale, democratice, de a duce definitiv și neclintit România pe calea normalității și de a răspunde necesității modernizării. Avem datoria de a ne achita de obligațiile pe care ni le-am asumat în fața alegătorilor care au votat ALDE, aici la Alba, dar și în întreaga țară!

Vă mulțumesc tuturor celor prezenți care ați depus eforturi consistente pentru a obține rezultatele de la de la alegerile locale și parlamentare de anul trecut, prin care ALDE a confirmat la Alba că este cea de-a treia forță politică. Sper ca și în viitor să continuați pe aceeași linie.

 

Dragi colegi,

Suntem un partid de factură liberală. Cred că din când în când, fiecare dintre voi trebuie să vă puneți întrebarea: „Eu pentru ce militez? Care sunt valorile care mă caracterizează?”.  Ridic această problemă dintr-un motiv foarte simplu, nu ca să vă verific cunoștințele, nu ca să facem o incursiune istorică. Vedem zi de zi discuții despre abuzuri, despre încălcări ale drepturilor. Cred că trebuie să fim mândri de faptul că demersul care ne-a conturat profilul politic în acești ultimi ani a fost unul axat pe apărarea drepturilor și libertăților individului, care este o valoare esențialmente liberală. Avem o responsabilitate, oamenii ne-au încredințat votul lor ca să apărăm aceste valori, ca să punem în aplicare politici liberale în economie și în celelalte domenii prioritare ale statului.

Noi, ALDE, suntem cei care continuăm tradiția liberală în România. Noi apărăm drepturile omului și democrația, așa cum trebuie să facă liberalii de pretudindeni. Aceasta este moștenirea pe care o are ALDE prin ceea ce gândește, prin ceea ce face. Suntem un partid care a generat idei, programe, formule și soluții pentru temele importante pentru români în ultimii ani, atât la guvernare, cât și în opoziție.

Cât privește viitorul nostru politic, mărturisesc că sunt încrezător în șansele Alianței Liberalilor și Democraților și în victoriile pe care le putem obține pe toate planurile.  Având în vedere că ne așteptă mai mulți ani până la viitoarele alegeri în care putem să ne consolidăm, vă doresc să aveți forță, unitate și succes în tot ceea ce faceți!

 

Azi e zi importantă pentru filiala ALDE Alba, pentru viitorul acesteia. Vreau să-i mulţumesc lui Ioan Lazăr în special, nu numai pentru ce a făcut în campaniile electorale de la locale și parlamentare, ci pur şi simplu pentru că este unul din colegii mei care se bate până la capăt cu toată energia lui.

Mă bucur sincer să fiu din nou la Alba după ce anul trecut v-am vizitat de mai multe ori. Este un loc în care întotdeauna vin cu plăcere, pentru că întâlnesc prieteni, întâlnesc o atmosferă aparte. Ne aşteaptă o perioadă dificilă în continuare. Cred că organizarea noastră de la nivelul fiecărei filiale trebuie să fie un punct forte al ALDE.

Ne aşteaptă o perioadă în continuare dificilă în care va trebui să asigurăm buna guvernare a României, dar avem cele mai bune premise să ne consolidăm la nivelul tuturor județelor, la nivel național, astfel încât la viitoare alegeri să câştigăm un procent mult mai mare. Prin munca pe care va trebui să o facem începând de azi şi până în 2019 şi apoi până 2020 sunt convins că le putem arăta oamenilor că suntem altfel decât celelalte partide de pe scena politică.

 

Din păcate, există o meteahnă la nivelul partidelor politice, odată ajunse la guvernare. Această meteahnă este una prin care ne ținem mai mult de administrație și mai puțin de politică. Am nenumărate exemple de colegi de-ai noștri foarte capabili, foarte inimoși și hotărâți să facă treabă și fac treabă, dar care trebuie să înceapă să și spună ce fac pentru români, iar mai departe, voi, membrii ALDE, să le spuneți oamenilor despre măsurile luate.  Degeaba se fac lucruri bune la nivelul Guvernului, ca miniștri, ca secretari de stat, șefi de agenții, vicepreședinți, la nivelul administrației locale, dacă nu ne vindem această marfă.  Și aveți cu ce să veniți în fața oamenilor. După câștigarea alegerilor am adoptat o serie de măsuri economice menite evident spre creșterea bunăstarii individuale. Fie că am anulat 102 taxe și impozite, fie că am mărit salariile, fie că am mărit pensiile, toate acestea au avut acest obiectiv foarte clar. Nu trebuie să vă fie jenă, din contră, trebuie să fiți mândri că am fost în măsură să adoptăm aceste măsuri.

Eu cred că premizele economice pe care le avem, modul în care evoluează economia ne vor permite să ne atingem toate obiectivele din programul de guvernare, lucru care va însemna  o creștere substanțială a calității vieții, a nivelului de trai pentru toate categoriile socio-profesionale. Și acesta este lucrul pe care oamenii și-l doresc cel mai mult. Și vreau să nu uitați această misiune pe care o avem permanent.

Cred că avem forţa necesară pentru ca la nivelul județului Alba să ne consolidăm în vederea alegerilor care vor urma. Avem o muncă grea, o activitate susţinută pe care trebuie să o facem. Însă, rezultatele finale vor fi unele care vor aduce multe satisfacții. Sunt convins că organizarea ALDE, iar aici mulţumesc din nou pentru toată munca depusă de dumneavoastră până acum la îndeplinirea sarcinilor de partid, va duce la victoriile noastre viitoare. Avem şansa din nou să arătăm cetățenilor că ALDE are capacitatea de mobilizare, că suntem o echipă puternică şi unită pentru a obţine cel mai bun scor electoral. Trebuie să dăm dovadă de unitate şi consens.

 

Dragi prieteni,

ALDE este singurul partid liberal din România anului 2017. Obiectivul nostru la nivel național este ca ALDE să devină cel mai important partid de centru-dreapta, să surclasăm PNL. Cred în acest deziderat pentru că ALDE are oameni de calitate, profesioniști, cu voință și determinați.

PNL a rămas doar o umbră a partidului care a fost odată. Azi este un partid care nu se mai regăsește în spectrul politic. Ceea ce mă surprinde este că văd chiar oameni cu experiență politică, partide, precum PNL care s-au îndepărtat total de la valorile democratice și a ajuns un partid de susținere a președintelui și de a susține sistemul de putere ocult instalat în România ultimilor ani. Asta e tragedia lucrurilor, așa încât ne revine nouă misiunea de a apăra valorile democratice și liberale. Pentru asta va trebui să vă alegeți lideri care să vă conducă și să vă reprezinte în bătăliile politice care vor urma.

 

Dragi colegi,

Toate victoriile pe care le-am obținut în ultimul timp sunt reversibile. De aceea, ele trebuie consolidate și pentru asta trebuie să alegem calea corectă înainte. Dincolo de aceste acțiuni, ALDE ca partid liberal are un rol esențial în definirea priorităților României pentru următorii ani. România trebuie să învețe din greșelile ultimilor 25 de ani.

ALDE, ca partid liberal, are resursele pentru a defini un proiect de viitor pentru localitățile României, pentru cele din Alba, astfel încât să câștigăm încrederea cetățenilor.

 

Dragi colegi,

Anii ce vin trebuie să fie anii în care ALDE se va consolida, în care mergem înainte și în care ne aducem contribuția pentru ca România să meargă înainte pe drumul cel bun. Trebuie să arătăm tuturor că ALDE este un partid puternic, care propune o viziune care se bazează pe apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, respectiv pe creştere şi dezvoltare economică.

Avem oameni noi, avem şi oameni cu mulţi ani în politică. Cu toţii trebuie să contribuim la construirea unei echipe care poate asigura viitoarele succese ale partidului nostru.

Vă doresc mult succes și vreau să îl felicit pe Ioan Lazăr pentru alegerea sa în fruntea filialei județene a ALDE Alba. Am încredere că Ioan este liderul care vă poate reprezenta cu cinste în bătăliile politice care vor urma. Vă mulțumesc!