Comunicate de presa

ALDE susține necesitatea înființării Școlii Profesionale Metropolitane București

By 4 septembrie 2017 No Comments

Forurile de conducere ale Alianței Liberalilor și Democraților au aprobat la finele săptămânii trecute rezoluția de înființare a Școlii Profesionale Metropolitane București. Este vorba despre un concept de formare profesională în sistem dual, „Școala fără Șomeri”, ce reprezintă o prioritate pentru formarea profesională inițială din învățământul românesc, care trebuie să găsească soluții pentru rezolvarea crizei în domeniul pregătirii resursei umane pentru mediul economic. Este o inițiativă a consilierului de stat al ALDE, domnul Stelian Fedorca, care împreună cu grupul consilierilor generali ai ALDE din cadrul Primăriei Municipiului București au propus înființarea Școlii Profesionale Metropolitane cu personalitate juridică, ca un demers de mare angajament la nivelul Municipiului București.  Inițiativa ALDE urmează a fi prezentată Consiliului General al Municipiului București.

Concret, implementarea și dezvoltarea parteneriatului public-privat în domeniul formării profesionale reprezintă o sarcină a politicului, deoarece necesită o serie de modificări legislative privind partajarea rolurilor între stat și mediul economic în  procesul de instruire a resursei umane la standardele cerute de o economie în plin proces de modernizare. ALDE trebuie să-și asume rolul de promotor al acestui proiect pe componenta sa liberală, de creare a unui mediu economic performant în care resursa umană să se dezvolte atât cantitativ cât și calitativ, prin creșterea productivității muncii și al valorii adăugate create.

Prin acest proiect, reprezentanții ALDE doresc ca pe termen mediu și lung să existe un salt calitativ de la o forță de muncă ieftină, la o forță de muncă superior salarizată, ca rezultat al creșterii eficienței sale în activitatea economică, contribuind la realizarea unui PIB capabil să asigure plasarea României între primele șapte puteri economice ale Europei.